Un asteroid uriaș a trecut la o distanță ”milimetrică” de aproape 6,5 milioane kilometri de Pământ -fotografii incredibile

  • de

Ieri, în timp ce mapamondul se odihnea după încă o zi de autoizolare, un asteroid imens se îndrepta spre Pământ, ratând planeta noastră cu aproximativ 6,5 milioane kilometri (ceea ce nu este de fapt atât de mult, în termeni spațiali).

Asteroidul, numit captivant 52768 (1998 OR2), s-a apropiat de Pământ în jurul orei 11 dimineața în ziua de 29 aprilie. Fiind vorba de o distanță de 6,5 milioane de kilometri s-ar putea părea că nu a fost deloc aproape de noi, dar această distanță este de fapt clasată drept „apropiere” de către NASA.

Enormul asteroid ar măsura între 1,8 km – 4,1 km în diametru, conform estimărilor. Pentru a pune asta în perspectivă, aceasta este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea mai mare clădire din lume, Burj Khalifa.

Burj-Khalifa

Oamenii de știință de la Proiectul Telescopului Virtual din Roma au oferit aseară un flux live referitor la acest asteroid, care arată roca spațială în timp ce zboară pe cerul nopții. Gian Masi, care a prezentat transmisia live, a declarat:

Știm unde este asteroidul pentru că știm orbita sa iar știind această orbită ne permite să spunem „că nu ne va lovi”.

NASA nu a exclus posibilitatea ca un asteroid să se ciocnească cu Pământul în viitor, fiind descoperite săptămanal în jur de 30 de noi „obiecte aproape de Pământ” (NEO), majoritatea fiind foarte mici, dar uneori, ca în acest caz, fiind foarte, foarte mari.

Experții estimează că un impact cu Terra al unui obiect de dimensiunea celui care a explodat peste Chelyabinsk, Rusia, în 2013 cu dimensiunea de aproximativ 17 metri (17 metri) – are loc o dată sau de două ori pe secol.

Impactul obiectelor mai mari este de așteptat să fie mult mai puțin frecvent, pe scara mileniilor.

Cu toate acestea, având în vedere lacunele actuale ale catalogului NEO, un impact imprevizibil – cum ar fi evenimentul Chelyabinsk – ar putea apărea în orice moment.

Sursa: Cameroon Magazine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *